Prezentarea facultății
Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați asigură formarea universitară în domeniul sănătății, prin activități didactice, practice și de cercetare.
Misiune
Formarea viitorilor profesioniști din domeniul sănătății prin educație, pregătire practică și responsabilitate profesională.
Viziune
Adaptarea continuă a educației medicale la evoluția cunoașterii, la cerințele profesionale și la nevoile comunității.
Obiective
Dobândirea cunoștințelor și abilităților necesare exercitării responsabile a profesiilor din domeniul sănătății.
Sediu și bază materială
Descoperă sediul facultății și spațiile destinate activităților didactice și practice.
Scurt istoric
Studiul medicinei la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a început la sfârșitul anilor ’90, odată cu înființarea specializării Kinetoterapie și a specializării Asistență medicală.
Coroborarea dintre tradiția medicală din această zonă și mediul academic a avut ca rezultat fondarea Facultății de Medicină în anul 2004, prin decizia Guvernului României, ca o consecință necesară a importanței și a dezvoltării socio-economice a acestei zone.
Procesul educațional în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați are un pronunțat caracter aplicativ și practic, acesta fiind un atu al învățământului medical gălățean. Principalul obiectiv este pregătirea viitorilor medici, farmaciști, medici dentiști, asistenți medicali și moașe, în vederea asigurării unei asistențe medicale de calitate în regiunea Dunării de Jos.
Dezvoltarea facultății este susținută de o infrastructură modernă, desfășurată pe aproximativ 8.000 m², cu amfiteatre, laboratoare și săli de lucrări practice, acces în unități clinice, bibliotecă informatizată, spații de cazare și facilități sportive.
Programe de studii
Facultatea organizează programe de studii universitare de licență în domeniul sănătății:
Departamente
Activitatea didactică și de cercetare este organizată în cadrul departamentelor de specialitate:
Facultatea de Medicină și Farmacie are în dotare laboratoare destinate studiului disciplinelor preclinice, precum și facilități adecvate pregătirii în disciplinele clinice.
Anual, sub egida Facultății de Medicină și Farmacie, se desfășoară sesiuni științifice studențești, manifestări medicale și conferințe cu caracter național și internațional.
Suntem onorați să vă invităm să cunoașteți Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și activitatea desfășurată în domeniul educației, cercetării și practicii medicale.
Viitorii absolvenți sunt formați să devină profesioniști în domeniul sănătății, călăuziți de principii științifice, care să se poată integra cu succes în orice sistem medical internațional.
Adaptare permanentă și dezvoltarea ofertei educaționale promovând profesionalismul, cultul muncii, corectitudinea, respectul reciproc, respectarea legilor și a tradițiilor.
Prin furnizarea de cunoștințe și formarea de competențe generale, specifice și atitudinale esențiale formării unui medic competent, responsabil și performant.
Scurt istoric
Prezentarea F.M.F Galați
”Lupta pentru viață și sănătate, cea mai frumoasă menire!”
